Povestea singurului castel din Republica Moldova – Castel Mimi

Cândva demult, mai bine de 150 de ani în urmă, la Chişinău, în familia lui Alexandru Mimi se naşte singurul său fiu, pe care îl numeşte Constantin, în cinstea prieteniei pe care o avea cu principele Constantin Moruzi, fost mareşal al nobilimii basarabene, proprietar de terenuri şi vile în Basarabia, descendent al Domnului Moldovei Alexandru Moruzi.

Constantin Mimi s-a dovedit a fi un tânăr ambiţios şi hotărât să-şi urmeze visul de a produce vin, altfel decât cel din gospodăriile ţărăneşti. Vin calitativ, făcut după tehnologii modern, din struguri atent selecţionaţi. La vârsta de 25 de ani plantează primii butaşi de viţă-de-vie, pe terenurile moşiei de la Bulboaca şi începe a produce vin, iniţial în cantităţi mici, pe care îl comercializează la Bender.

Tot atunci, în 1893, începe construcţia a ceea ce e astăzi Castel Mimi – una dintre cele mai frumoase 15 vinării din lume. Constantin Mimi şi-a dorit un adevărat Château francez şi l-a construit invitând la Bulboaca specialişti italieni, care au proiectat şi ridicat castelul. Construcţia a fost prima clădire din Basarabia înălţată din beton armat, o noutate la acea vreme.

În paralel, tânărul Mimi studiază dreptul la Universitatea din Odesa, pe care o absolveşte cu înaltă apreciere şi merite. Fiind deja un împătimit al viticulturii merge tocmai în Franţa, la Şcoala Agricolă Monpellier, unde petrece doi ani studiind soiurile de struguri, vinurile, gusturile şi tehnologiile de producere. Înţelege că pentru vinuri bune produse acasă, trebuie schimbate soiurile. La plecare ia cu el cunoştinţele, secretele aflate şi soiul de struguri Aligote, care ajunge în Basarabia pentru prima dată, adus de Mimi.

De aici, calea lui Mimi în vinificaţie ia o direcţie ascedentă. Construieşte o cramă în Bulboaca, plantaţiile de viţă-de-vie se extend rapid şi în localităţile vecine, iar vinăria  începe a produce vin în cantităţi industriale.

În anul 1904 sute de hectare de vie ale lui Mimi, dar şi din toată Basarabia, urmau să fie nimicite, la indicaţia Ţarului Nicolai al II-lea, care vroia să cultive cereale pe acele terenuri. Cu insistenţa şi hotărârea sa, Constantin Mimi a participat la un concurs în Rusia Ţaristă, a câştigat premiul mare în agricultură şi a reuşit astfel, să poarte o discuţie cu ţarul, pentru a-l îndupleca să renunţe la idee. Astfel, la doar 36 de ani şi cu o sticlă de vin de la Bulboaca, Constantin Mimi a putut salva viticultura din Basarabia. Câţiva ani mai târziu, ţarul a vizitat vinăria şi a rămas impresionat de calitatea vinurilor produse de Constantin Mimi, care avea plantaţii la Bulboaca, Hârbovăţ, Speia, Ursoaia, Cobusca.

Constantin Mimi a fost printre primii vinificatori moldoveni care a exportat vinuri în vrac, în cantităţi industriale. Pe vremea sa, acestea erau apreciate la Moscova şi Vladivostok.

Despre cât de deosebite şi atent produse erau vinurile boierului Constantin Mimi, aşa cum îi spuneau localnicii, şi cât de mândri puteau fi cei care le produceau la acea vreme, vorbesc şi premiile – medalia de argint în 1911, la Expoziția de Agricultură și Știință din Torino, Italia, unde au concurat producători din toată Europa. Înalta apreciere a venit pentru unul dintre cele trei cupaje cu care s-a prezentat vinăria în oraşul italian.

Nu doar strugurii erau atent selecţionaţi la indicaţia lui Constantin Mimi, dar şi lemnul pentru butoaie – doar stejar şi nu oricare. Copacii crescuţi în văi şi locuri bogate în umezeală nu erau acceptaţi. În doage pentru poloboacele lui Mimi se transformau doar stejarii de munte. Şi asta pentru o “armonia totală” a vinului.

Calitatea vinurilor şi frumuseţea locului a atras vizite de rang înalt încă de pe vremea lui Constantin Mimi, care a fost gazdă pentru Ţarul Rusiei, dar şi pentru Regele României, Carol al II-lea.

În plin success şi notorietate, în 1926 Constantin Mimi decide să se retragă la Bucureşti, unde acceptă funcţia de Director al Băncii Naţionale a României, iar domeniul îl lasă moştenire copiilor săi. Atunci se şi încheie pagina activităţii sale intense la Bulboaca.

Odată cu împărţirea sferelor de infuenţă teritoriale de către Rusia Ţaristă şi Germania Nazistă, dar şi începerea celui de-al doilea Război Mondial, Castelul este naţionalizat şi devine proprietate a colhozului “Timoşenko”. Este avariat în timpul confruntărilor şi are nevoie de ani ca să-şi revină, pentru a începe a înregistra din noi succese în vinificaţia din republică. Între timp are loc extinderea teritoriului prin construcţia unui bloc administrativ, a depozitelor, secţiilor de îmbuteliere, a unui laborator. Castelul prinde viaţă şi ajunge în anul 1966 să producă 1256 mii decalitri de vin, dintre care 904 mii decalitri era îmbuteliat în sticle şi mergea la export. Au urmat ani din ce în ce mai productivi, ca cel din 1981 în care în sticle s-a turnat tocmai 1.850.000 decalitri de vinuri.

Un moment de cotitură în istoria castelului avea să urmeze peste doar câţiva ani – în 1985, atunci când întreprinderea a fost nevoită să-şi sisteze activitatea în urma decretului emis de Mihail Gorbaciov, care declarase război beţiei şi alcoolismului prin nimicirea plantaţiillor cu viţă-de-vie.

Denumirea juridică a vinăriei s-a schimbat în timp, la fel şi conducătorii, care au fost zece la număr. În 1998 la conducerea “Agrovin Bulboaca” ajunge Iurie Trofim, care împreună cu soţia Natalia decid să dezvolte o afacere pe care să le-o dea moştenire copiilor – Adrian şi Cristina. La vin şi producerea vinului s-au gândit atunci şi nu la un loc cultural-istoric pe care să-l descopere.

O filă de istorie, cultură şi arhitectură

Despre importanţa şi valoarea locului aveau să afle mai târziu, întâmplător, când s-a încercat repararea faţadei, iar straturile căzute au deschis din interior arhitectura timpului şi designul specialiştilor italieni ghidaţi de ochiul exigent al lui Constantin Mimi. Astfel, în urma mai multor consilii de familie, s-a decis restaurarea castelului.

Lucrările au început în 2011, doar după ce familia Trofim s-a convins că a găsit designerul potrivit care nu construieşte, dar restaurează un monument de arhitectură de o mare importanţă şi valoare istorică. Întâmplător sau nu, tot specialiştii italieni s-au dovedit a fi cei mai potriviţi, pentru o astfel de lucrare de anvergură. Timp de cinci ani, Arnaldo Tranti, din nordul muntos al peninsulei, oraşul Aosta, a făcut naveta periodic la Bulboaca.

Arnaldo a petrecut zile întregi răsfoind poze vechi care captau o parte sau doar un colţ al castelului. A analizat sute de scoarţe şi cămăşi tradiţionale, pentru a le descifra simbolurile. A participat la şlefuirea pietrei şi a lemnului, pentru a se asigura că lucrul este executat corespunzător, iar culoarea obţinută este cea ideală.

După cinci ani, şantierul de la Bulboaca, de lângă cea mai veche gară de trenuri, s-a transformat într-un castel nemaipomenit de frumos, care a deschis o puternică filă de cultură, istorie şi arhitectură, în Republica Moldova.

Castel Mimi – 130 de ani de cultură, creativitate şi excelenţă …