Încarc Evenimente

Concert extraordinar de Ziua Europei

mai 9|18:00 - 22:00

Pentru prima dată în Republica Moldova, celebra Orchestră de Tineret a Uniunii Europene (EUYO) va susține un concert extraordinar cu ocazia Zilei Europei la Castel Mimi, locul desfășurării Summit-ului CPE.

O seară în care muzica, rafinamentul și spiritul european vă dau întâlnire la un eveniment de neratat!

De aproape 50 de ani, EUYO este Ambasador Cultural al Uniunii Europene, fiind singura organizație artistică ce reunește tineri muzicieni din toate cele 27 de state membre. Aleși dintre peste 3000 de candidați anual, acești artiști cu vârste între 16 și 26 de ani sunt expresia vie a motto-ului european: „Uniți în diversitate”.

Va asteptam la Castel Mimi unde sub bagheta carismaticului Jakub Przybycień, EUYO va interpreta lucrări de Bartók, Beethoven și Enescu, concertul culminând cu imnul Europei, într-o versiune înălțătoare.

Presa internațională elogiază EUYO:
„Brilianți” – ArtsDesk
„Un ansamblu magnific, care merită fiecare efort și fiecare bănuț” – Klassik Begeistert
„Convingători artistic și uman” – Luzerner Zeitung
„Uimitori… fără nimic de invidiat față de marile orchestre internaționale” – Giornale della Musica

Intră în atmosfera unei Europe unite prin artă și cultură, vino la Castel Mimi pe 9 mai, să spunem împreună „La mulți ani, Europa!”

📍 Locația: Castel Mimi
📅 Data: 9 mai
🕕 Ora: 18:00

📞 Detalii: +373 620 0 1893